Home / Noutăţi & Ştiri / Statele sunt direct responsabile pentru maltratarea copiilor în grădinițele publice – CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

Statele sunt direct responsabile pentru maltratarea copiilor în grădinițele publice – CEDO

Cauza VK împotriva Rusiei (cererea nr. 68059/13) privește maltratarea unui băiat în vârstă de patru ani de către educatorii de la grădinița publică care a dus la dezvoltarea unor tulburări neurologice.

În hotărârea din 7 martie 2017 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că a fost încălcat atât sub aspect material cât și sub aspect procedural articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenție în ceea ce privește maltratarea băiețelului de către educatori și eșecul autorităților de a ancheta în mod eficient acuzațiile sale.

VK, reclamantul, a susținut în special că educatorii săi: i-au dat cu forța antibiotice fără prescripție medicală sau consimțământul părinților săi; l-au încuiat în întuneric în toalete spunându-i că va fi mâncat de șobolani; l-au forțat să stea în holul gradiniței în chiloți cu brațele ridicate pentru perioade lungi de timp; și, o dată i-au lipit gura cu scotch.

Curtea a considerat că descrierea abuzului a fost detaliată, coerentă și confirmată de către un educator asistent, anumiți părinți ai altor elevi și un raport al unui grup de experți.

Curtea a constatat că abuzul a fost suficient de grav pentru a fi considerat inuman și degradant. Curtea a avut în vedere vârsta extrem de fragedă a reclamantului la acel moment; tipul pedepselor la care a fost supus în decursul unei perioade de cel puțin câteva săptămâni; faptul că aceste pedepse aplicate de către educatori care se aflau într-o poziție de autoritate și control asupra lui, au avut ca scop educarea prin umilire și înjosire; și consecințele de lungă durată sub forma unei tulburări neurologice post-traumatice.

În plus, maltratarea a avut loc în timp ce reclamantul era în custodia exclusivă a unei gradinițe publice care, sub reglementarea și supravegherea statului, îndeplinește un serviciu public de interes general de îngrijire și educare a copiilor de vârstă mică. În consecință, statul poartă responsabilitatea directă pentru abuzarea reclamantului de către educatori.

În cele din urmă, o întârziere de trei ani, în deschiderea unei anchete penale cu privire la acuzațiile de maltratare a avut un impact negativ semnificativ asupra eficacității anchetei, consecința cea mai gravă fiind faptul că urmărirea penală a cadrelor didactice nu s-a putut efectua, intervenind prescripția.

Curtea a stabilit ca Statul Rus ce să plătească V.K. 3.000 de euro cu titlu de prejudiciu material, 25.000 euro cu titlu de prejudiciu moral și 8.000 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Vezi mai jos Hotararea CEDO

Judgment V.K. v. Russia – ill-treatment of four year old by public nursery school teachers

 

Următoarea postare
Banca Transilvania

Banca Transilvania

Apreciem in mod pozitiv colaborarea, transparenta, amabilitatea si solicitudinea reprezentantilor Bancii Transilvania, dorinta conducerii, personal ... Read more

Postarea anterioara
Vă dorim un 8 Martie special!

Vă dorim un 8 Martie special!

Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni. [caption ... Read more

Check Also

Cerere de interventie voluntara accesorie pentru reclamanti membrii ai ARDCC la ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

ASOCIATIA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR SI CONSILIEREA CETATENILOR – ARDCC a depus la ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *